Plecarile au fost laitmotivul ultimelor zile, mi-o traiesc si eu pe a mea.
Stau in holul unui hotel, asteptand somnul amnezic, am fugit din camera cautand internet, amintiri si un alt fel de caldura. O familie de indieni se joaca cu un copil copil, straini suna in colturi de lume necunoscute, apelul ii teleporteaza si pe ei dincolo, eu insumi sunt in alta parte; camera devine un Babel emotional populat de zombie. Ne cuantizam emotiile si le imprastiem in colturi de lume sperand ca persoana de la capatul celalalt sa le reconstruiasca in ordinea corecta. Fantomele au consistenta de biti si electroni.
Acum sunt alcatuit din toate locurile prin care am trecut, aud in mine toti oamenii pe care i-am cunoscut; insa o voce cu dulci tonalitati le acopera pe toate, iar frumusetea e conturata in pixeli. Cu fiecare plecare valiza mea devine din ce in ce mai grea, obisnuiesc sa pun acolo colturi de lume, priviri si strangeri de inima, bucatele de hartie si promisiuni; lucruri cu care oamenii nu mai au ce face si mi le dau la plecare. Cu fiecare plecare ceva imi lipseste, las de fiecare data cate putin din mine in urma; poate ma voi regasi mergand pe propriile urme, n-am o Ariadna sa ma ajute.
Trenurile au farmecul scrisorilor vechi, pe hartie; despartirea este anesteziata, se face incet, lasand gandurile sa se adune si dorul sa creasca. Si-au pastrat acel romantism si parfum nostalgic; garile lor sunt intotdeauna atemporale. Avioanele au serilitatea conexiunilor broadband, aeroporturile frigiditatea unei prostituate; transmitem instantaneu imagini si sunete, dar nu receptionam nici o senzatie. Despartirea e taioasa si rapida ca un bisturiu; uneori ajungi inainte sa fi plecat.
Trei avioane si o zi in aer ma vor duce intr-un loc exotic, pe care unii il apropie de paradis; unde sper sa gasesc mai multa liniste si mai mult timp pentru mine. Si o voce din off incepe sa urle: Baaa, pleci in Martinica/Antile/Caraibe, nu te mai vaicari atat! Taci mai ca stiu, ar fi trebuit sa fie o insemnare vesela, sa zic de pirati, caraibe, plaje si ape limpezi; dar ca de obicei nu mi-a iesit.
pentru mine:
pentru tine:
8 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
am citit candva “despre farmecul lucrurilor obisnuite”, o cartulie mica de noptiera, publicata chiar in colectia asta, in care se facea referire la farmecul locurilor aproape goale (cafenele, benzinarii, hoteluri) si la cum sunt ele surprinse in picturile lui edward hopper. asa ca l-am search-uit (si mi-a placut ce am gasit).
insemnarea ta mi se pare un corespondent al picturilor lui- mai modern si mai imbogatit
nici apropierea fizica nu reuseste intotdeauna sa treaca de bariera de care nu trec nici pixelii. iar distanta fata de cineva din imediata vecinatate doare uneori mai tare. asa ca sper sa ai parte de calatorii placute, astea macar te apropie de tine
cheers
lasa ca o sa fie bine…
da ce… nu mai poti intra pe net acolo?
pai raiurile pe pamant nu-s unde zice lumea ca se afla. al meu e acasa. ma duc sa ma infrupt acusica din el
vacanta placuta
pana iti gasesti o ariadna a ta…
iti arunc un fir, tine-te bine!
o sa razbesti la lumina.
Vaicarelile se iau, hm? Ei bine, afla ca si noptile nedormite…
pai daca totul e pe luate, sa aveti parte macar de o bucatica din ce e pe aici. de caldura stiu ca da
Pai exact la bucatica de acolo ma gandeam si eu!
o bucatica si cu o bucatica fac un intreg.