De ce nu dorm? Fiindca ma apuca 4 dimineata ascultand muzici ciudate si incercand sa dau un sens absurdului din cap. Am gasit pe Mezzo noaptea concerte de jazz, si acum ma uit fascinat la ce sunete pot scoate un pian si un contrabas. Sunt doi tipi cu care probabil ai baut o bere intr-un pub, sau ai fumat o tigara asteptand autobuzul; canta pentru cateva mii de oameni, si care oricand s-ar pisa cu bolta peste inutilitati ca mine. Oameni care trec nevazuti pe langa noi, nu ne agreseaza existenta cu propria persoana, dar care ne-o altereaza iremediabil prin arta lor. Cum ar trebui sa ne purtam cu astfel de oameni? Sa ii veneram, transformandu-i in idoli, vedete, vip-uri; sau sa le acordam in continuare ignoranta noastra, scotand in schimb in fata niste nulitati?!
Imi spunea o prietena ca se se simte inutila, dupa ce s-a luptat cu viata sa-i smulga fiecare reusita. Obtine ce-si doreste de cele mai multe ori, sunt putine lucruri care ii lipsesc; dar toate astea toate i se par anoste si nu gaseste multumirea. Satisfactii, dar nu placeri. Nerecunostinta? Pentru ce ar fi recunoscator cineva care doar a furat de la viata? Nimic nu e drept in lumea asta si nu e nimic alb sau negru. Te poti bucura mai mult de viata atunci cand te rasfata, iti poti lasa garda jos si simturile in voie sa culeaga senzatii placute pentru tine.
Viata nu e o anticamera sau un culoar de trecere. Multi folosesc asta ca scuza asteaptand intreaga viata o mantuire ce nu va veni niciodata. Altii refuza sa vada si sa accepte ca si lucrurile negative sunt parte din ei si existenta lor; isi creeaza o lume incarcata de iubire, sperante, vise; si ureaza si celorlati cu deplin altruism acelasi lucru. Insa orice tentativa de intruziune in acest glob de cristal are parte de o reactie deloc conforma cu idealurile de mai sus. Noi, oamenii, suntem si praf de stele si cenusa in acelasi timp; inglobam in noi frici, spaime, idealuri, iubiri; trebuie sa ni le asumam pe toate.
Nu mai pot urmari sirul gandurilor, il voi urma pe cel al viselor…
Dupa-amiaza tarziu; muzici cu care nu stiu a muri.
Mariza, fado si cantul tuturor durerilor unui popor.
Alexandrina Hristov, o voce nepamanteana, un artist complet, si in plus o prezenta rapitoare.
6 comentarii
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Nimic despre mine 
Daca n-ar fi arta, eu chiar ca m-as retrage in munti. Insa, pe adevaratii artisti nu trebuie sa ii veneram, nici sa-i ignoram… ci doar sa-i admiram si cat mai discret posibil. Ei nu asteapta nimic de la lume si-n general sunt foarte retrasi. Cam asa iti dai seama de valoarea unui om.
Eh, viata… frumos spunea Plesu intr-o emisiune ca viata in general iti face niste oferte de destin. Din pacate, sunt irepetabile… Daca nu le-ai acceptat, trebuie sa incepi sa "furi".
Incearca sa nu mai urmaresti nimic. Lasa visele sa te caute…
Multam de muzica. Fain e fado!
si ma simt atit de batrina de parca am trait un veac pina acum…si cit de plina de fiecare zi ma simt in fiecare dimineatza cind ma trezesc…si cita frumusete mai am de trait. 🙂
Am lasat visele sa ma bantuie…
Multam pentru Mariza, Andre, ca la tine am auzit-o prima data.
Un veac de frumusete, Meea, atat mai avem de trait!
mare dreptate mai are prietena aia a ta. si ma si recunosc perfect. poate ca nu stiu eu sa ma bucur destul de lucrurile pe care le am… poate ca m-as simti mai bine daca as avea mai putin si mi-as dori mai mult…
e totusi ceva..romantic daca vrei in felul cum oamenii despre care vorbeai raman nedescoperiti. pentru ca pot transmite in continuare sentimente, in loc sa ambaleze un produs nesatios intr-o imagine, pt sunt cu atat mai umani cu cat sunt mai putin "vip-uri" si pt ca bucuria de a-i descoperi e cu atat mai mare- asemenatoare cu ceea ce simte un copil care gaseste o jucarie intr-un pod vechi, o jucarie unica pe care nimeni nu o mai are.
asta e doar partea buna cu care ne putem consola, nu justifica in nici un caz promovarea sau acceptarea de "vampe reci si cadavre","stele de iarmaroc" si nu inseamna ca trebuie sa ne ferim sa scoatem in fata ceea ce e cu adevarat valoros doar pt ca asta implica si comercializare, si, de multe ori, lucrurile comercializate ajung sa fie comerciale prin natura lor.
Raman frumosi pentru ca raman oameni; si e un alt fel de frumusete in descoperirea oamenilor extraordinari de langa noi, dar si senzatia duala de a sta in umbra unei statui. Oscilam intre a-i judeca ca pe niste oameni normali, cu bune si rele; si a le ingadui totul pe baza conditiei de artist/geniu.
Cat priveste cine e vizibil la ora actuala, discutia e uzata, si nu are rost.