douazeci de mii de leghe prin amintiri

Sunt printre cei multi a caror copilarie le-a fost influentata de cartile lui Jules Verne. Au avut si Ciresarii partea lor de influenta; dar in copilaria mai timpurie. In schimb am citit Jules Verne la scurt timp dupa ce am invatat sa citesc. Printr-o intamplare.

Prin clasa a 2-a sau a 3-a invatatoarea a facut un joc: fiecare din cei 40 de elevi a tras cate un biletel cu un numar intre 1 si 40, reprezentand numarul fiecaruia la catalog (da, la sfarsitul anilor 80 un biet oras de provincie trimitea in fiecare an la scoala peste o suta de copii, impartiti in 3 clase). Iar noi trebuia sa facem cate un cadou respectivului/ei, pana intr-o anumita suma; nestiind insa de la cine vom primi (sunt convins ca la ora actuala o joaca din asta ar face parintii sa exclame: Iarasi bani, nu  se mai satura invatatoarea aia sa va ceara bani!).

Nu am nici cea mai vaga idee ce numar aveam eu sau ce si de la cine am primit, dar tin minte bine ce numar am tras si ce si cui i-am luat cadou. Era numarul 5 (daca as crede in numerologie si chestii, as zice ca m-a urmarit toata viata) si cadoul era pentru cea mai silitoare fata din clasa. Eu eram doar cel mai lung si printre cei mai obraznici. Ea s-a dovedit a fi, la scurt timp dupa asta, si prima fata pe care am vazut-o ca pe o fata, nu ca pe o fiinta purtatoare de cozi.

Cadoul l-a ales maica-mea si a fost o carte, Jules Verne; editia clasica cu coperti cartonate. Ea mereu imi lua carti, unele nepotrivite sau dificile, si ma punea sa citesc; chestie care nu mi-a displacut, era un substitut bun pentru invatat. Insa pana atunci nu citisem si nici macar nu avusesem vreo carte de J. V. Curios, pana sa ii dau fetei cadoul, am rasfoit cartea; si tin minte ca avea din cand in cand poze creionate, iar eu citeam textul de la paginile respective ca sa inteleg ce reprezinta pozele.

De atunci nu am mai ratat nici una, ma ambitionasem sa le citesc pe toate care erau trecute pe ultima coperta. Erau destul de scumpe, cel putin la cate citeam, si imprumutam de peste tot, bifand in lista. Ironia face ca in momentul de fata sa nu mai am nici macar una in biblioteca. Era varsta la care vroiam sa ma fac de toate, pana si macaragiu (prima poezie invatata pe de rost a fost Macarale); din cauza lui Jules Verne nu am renuntat prea repede la visurile alea; pana in clasa a 6-a deja stiam sigur ce o sa ma fac si unde o sa dau mai departe. Nimic nu s-a schimbat.

belle arte

In generala eram raper. Uram rockul, jazzul si clasica. Mai devreme ascultam Diane Schuur si BB King. Mai tarziu poate voi descoperi muzica sferelor. As putea spune ca-mi place Nightwish. Dar se supara Daft Punk si vecinii. Pentru depresii recomand Pink Floyd si Portishead. Dimineata ma trezesc cu un dans ungar de Brahms. In task-bar strong-dc da jos colectia Cafe del Mar. Pe nesuferiti in tratez cu Parazitii. Bere, mici, dacia, manele. Noaptea, intre ocean si stele aud J.M.Jarre. playlistul meu are 20.000 de hituri. 
 Urechile mele vor muzica bine facuta, inima mea vrea muzica care sa o faca sa bata mai repede, eu vreau muzica care sa ma faca sa simt. Deci vorbiti-mi de muzica buna; daca nu, lasati muzica sa vorbeasca!  
 
 Acum ma joc cu margelele lui Hesse. In pauze mai citesc un manual de radar sau Corsa D. In laboratorul de fizica din liceu experimentam Dune. In orele de rusa coboram in infernul lui Dante. Proust, madlenele si tratatele de analiza m-au infrant in studentie. M-au salvat cartile de bucate si resoul. Tantra si kamasutra mi-au bantuit noptile. Adolescentul miop m-a urcat pe culmile disperarii. „Vaina i Mir” pentru ca lumina cartii e puternica la rasarit. Cosmopolitul Bucuresti mi-a scos in fata ochilor postmodernismul si am iubit femeile. Romania mi-o explica Plesu si Patapievici. 
  Da, mai citesc. Intre doua manuale tehnice, o carte face un mic genocid printre neuronii mei. Si e bine.
 

 Am invatat franceza ca sa citesc despre impresionisti si rasarituri. o fata si un cercel imi amintesc de Vermeer. Dali nu e numai o firma de parcari in Bucuresti, ci si ceasuri lichefiate, jurnal de geniu, Gala, obsesii anale. Dar sa nu-i spuneti suprarealist. Picasso e un geniu oribil. Am vazut la ele acasa morile de vant ale lui Van Gogh. Razboiul civil spaniol mi l-a aratat Goya. Portretele le batranilor le face Rembrandt. Din pacate contemporanii ma depasesc.  
 

432…dar m-am cam saturat de comunism in filme. A facut tizul meu suficiente si bune. Mai bine revad un Tarantino, ketch-up-ul e garantat, imi trebuie doar vodca. Am descoperit serialele duminica, cu Star Trek. Acum fac maratoane de Lost. In pauze cate o animatie Kenny must die. Casablanca nu mai e ce a fost pe pelicula. Pasarile lui Hitchkok au venit si la TgB. Cuiburile de cuci si tacerile mieilor nu le stiu numai din tapsanele patriei. Luc Besson o fi luat-o el pe Milla, da ne-a lasat si noua ceva bun. Imi testez sexualitatea cu Almodovar sau Rocco.The last hit is Requiem for a dream. Ma pun in fata box-office-ului de la coada la cap si a non-hollywood-ului.