douazeci de mii de leghe prin amintiri

Sunt printre cei multi a caror copilarie le-a fost influentata de cartile lui Jules Verne. Au avut si Ciresarii partea lor de influenta; dar in copilaria mai timpurie. In schimb am citit Jules Verne la scurt timp dupa ce am invatat sa citesc. Printr-o intamplare.

Prin clasa a 2-a sau a 3-a invatatoarea a facut un joc: fiecare din cei 40 de elevi a tras cate un biletel cu un numar intre 1 si 40, reprezentand numarul fiecaruia la catalog (da, la sfarsitul anilor 80 un biet oras de provincie trimitea in fiecare an la scoala peste o suta de copii, impartiti in 3 clase). Iar noi trebuia sa facem cate un cadou respectivului/ei, pana intr-o anumita suma; nestiind insa de la cine vom primi (sunt convins ca la ora actuala o joaca din asta ar face parintii sa exclame: Iarasi bani, nu  se mai satura invatatoarea aia sa va ceara bani!).

Nu am nici cea mai vaga idee ce numar aveam eu sau ce si de la cine am primit, dar tin minte bine ce numar am tras si ce si cui i-am luat cadou. Era numarul 5 (daca as crede in numerologie si chestii, as zice ca m-a urmarit toata viata) si cadoul era pentru cea mai silitoare fata din clasa. Eu eram doar cel mai lung si printre cei mai obraznici. Ea s-a dovedit a fi, la scurt timp dupa asta, si prima fata pe care am vazut-o ca pe o fata, nu ca pe o fiinta purtatoare de cozi.

Cadoul l-a ales maica-mea si a fost o carte, Jules Verne; editia clasica cu coperti cartonate. Ea mereu imi lua carti, unele nepotrivite sau dificile, si ma punea sa citesc; chestie care nu mi-a displacut, era un substitut bun pentru invatat. Insa pana atunci nu citisem si nici macar nu avusesem vreo carte de J. V. Curios, pana sa ii dau fetei cadoul, am rasfoit cartea; si tin minte ca avea din cand in cand poze creionate, iar eu citeam textul de la paginile respective ca sa inteleg ce reprezinta pozele.

De atunci nu am mai ratat nici una, ma ambitionasem sa le citesc pe toate care erau trecute pe ultima coperta. Erau destul de scumpe, cel putin la cate citeam, si imprumutam de peste tot, bifand in lista. Ironia face ca in momentul de fata sa nu mai am nici macar una in biblioteca. Era varsta la care vroiam sa ma fac de toate, pana si macaragiu (prima poezie invatata pe de rost a fost Macarale); din cauza lui Jules Verne nu am renuntat prea repede la visurile alea; pana in clasa a 6-a deja stiam sigur ce o sa ma fac si unde o sa dau mai departe. Nimic nu s-a schimbat.

Anunțuri