Natural born…dreamers

Meniul incepe cu felul principal: carne in sange.  Dar mai intai trebuie sa ucidem carnea. Fara mila si cu zambetul pe buze, din pura iubire; nu ca un vanator ucigand prada sa, ci ca un lup scapat in stana. Si atunci sangele te va improsca direct pe creier, pe nervul optic, pe visele si fricile tale; o hemoragie de simboluri iti va pacali toate simturile si ti se va infinge adanc in inconstient. Si daca se nimereste o camera de luat vederi prin preajma, cu atat mai bine. Te revolta? Nu uita ca noi am inventat stirile de la ora 5 si otv-ul. Nu tu, noi toti. Asa ca deschide larg ochii si priveste-ti creatia!  A fost plasmuita in alcool, abuz, droguri; insa iubirea e cea care o trezeste la viata; iar televiziunea ne-o arata tuturor. Chiar trebuie sa ai ochi ca sa vezi asa ceva; chiar trebuie sa ai ceva dincolo de prejudecatile sociale ca sa intelegi asa ceva; chiar trebuie sa ai coaie ca sa faci asa ceva.

Tommy Lee Jones catarat pe gratii si ingrozit de gloata de detinuti evadati ce se apropie sa-l linseze, totul pe muzica lui Leonard Cohen, e ceva ce nu vei uita prea usor.

108111_1

Mickey: It’s just murder. All God’s creatures do it. You look in the forests and you see species killing other species, our species killing all species including the forests, and we just call it industry, not murder.

Mickey: You’ll never understand, Wayne. You and me, we’re not even the same species. I used to be you, then I evolved. From where you’re standing, you’re a man. From where I’m standing, you’re an ape. You’re not even an ape. You’re a media person. Media’s like the weather, only it’s man-made weather. Murder? It’s pure. You’re the one made it impure. You’re buying and selling fear. You say „why?” I say „why bother?”

Mickey: I realized my true calling in life.
Wayne Gale: What’s that?
Mickey: Shit, man, I’m a natural born killer.

La desert avem o prajitura exotica, dulce si condimentata, pe care o impartim in trei. O mancam intr-o cafenea pariziana, surzi si orbi la ideologia si tineretea scoase in strada; o mancam cu toate simturile si apoi facem amor in farfurie, pentru ca nu am avut haine pe noi de la bun inceput. Te revolti iar daca vezi sani si penisuri? Atunci nu te mai uita in oglinda, sau fa o operatie estetica; si-asa iti sunt inutile. Ori du-te in America pentru partea de mai sus. Acum suntem in Franta, vom disputa idei si filme, si ne vom iubi in toate modurile posibile. Si ce daca suntem frati, chiar gemeni?! Nu ne vom putea contopi unul in altul; dar ne vom putea dilua fiecare intr-o a treia forma, care ne va uni. Suntem inocenti, sa lasam mintile noastre sa faca dragoste si corpurile sex. Iar gemetele noastre nu vor fi acoperite decat de Doors, Jimi Hendrix si Edith Piaf. Si din nou, va fi martora o camera de luat vederi. A, si parintii care se intorc pe neasteptate acasa si surprind o scena pe care nici Renasterea n-a reusit s-o picteze.

35324_1

Matthew: The first time I saw a movie at the cinématèque française I thought, „Only the French… only the French would house a cinema inside a palace.”

Matthew: Yes, I’m drunk. And you’re beautiful. And tomorrow morning, I’ll be sober but you’ll still be beautiful.

Matthew: [about Theo] Has he never been inside of you?
Isabelle: He’s always inside of me.

(Cautati pe net despre ce vorbesc aici, si faceti si corectura textului 🙂 ).

Anunțuri

filme

1. Scoop

Scoop pute a Woody Allen de la o posta; asa e ochelaristul ciudat pe care il stiam, nu mambo-jambo alea de Match Point sau mai ales Secretul Cassandrei (nu ca nu ar fi filme bune alea, sa ne intelegem; dar nu il recunosc pe Woody Allen in ele). Filmul asta are clasicele lui dialoguri aiuresti si absurde, plotul topaitor si umorul fin si foarte british la adresa bineinteles, a englezilor. Si o are pe frumusetea de Scarlett Johansson pentru care Woody a facut un fetis; asa ca placerea vizionarii e dubla.

2. Burn after reading

Un fratii Coen genial, cel mai bun film cu spioni pe care mi-l amintesc. Plot demential, umor inteligent si negru. Cu un John Malkovich de exceptie, Brad Pitt in rol de baietel prostut, asa cum s-a consacrat; si un George Clooney afemeiat si paranoic.

Tideland

Slumdog mi-a adus aminte de ce nu  ma dau in vant dupa filmele oscarizate. Ca realizare o fi bun; nu-s critic, dar nici nu suntem la un examen la ATF. In trei ore am baut un kil de cola si am mancat un kil de floricele; singura intrebare pe care mi-am pus-o a fost la ce naiba mi-ar folosi toata cultura generala, daca nici bani din asta nu mai poti face; iar singura revelatie avuta a fost ca floricelele din jumatatea de jos sunt mai sarate. Orice om daca crede in iubirea sa poate razbate prin toate greutatile; si succesul poate fi obtinut indiferent de conditia de la care pleci. Patetic si comunist. Inca un vot de spalare a creierilor americane. Ati fost vreodata in India? Arata mai rau decat se vede in film.
 
Tideland mi-a adus aminte de obsesia acelorasi vorbitori de limba engleza legata de Alice si Tara ei de Minuni; care orice dar numai o poveste pentru copii nu e. Iar Terry Gilliam face unul dintre cele mai bune filme ale sale. Nu mi s-a parut nici amuzant, nici fantastic; pur si simplu mi s-a facut pielea gaina punand in realitate ce se intampla in film. Iti da palpitatii constrastul asta intre inocenta netulburata a unui copil si salbaticia realitatii.
Normal ca te intrebi daca viata e chiar asa cum o vedem noi si daca nu cumva suntem niste schizofrenici nediagnosticati.
 

Visul Cassandrei

Iarasi filme.
Hotarat lucru, Woody Allen nu imi place ca autor/regizor de triller-uri. Match Point m-a lasat rece; doar o pala de aer cald in anumite zone venind dinspre Scarlet J. Am aflat ca e semnat Woody Allen mult mai tarziu. Promit sa-l revad cu prima ocazie si poate imi revin.
 
Asta mi s-a parut chiar mai insipid decat M.P. Cinematografic pare ireprosabil, precis ca un bisturiu; ca si precedentul (nu ca m-as pricepe); dar de unde atata "politically correctness" la un regizor care are "cojones"??! "Crima si pedeapsa" e singura referinta literara care sta la dispozitia scenaristilor??! Sa-i spuneti lu mutu ca daca ucizi pentru bani, cariera, iubire, sau ce alte motive mai gasesti; mana destinului va actiona implacabil si va regla conturile intr-un mod care, vai, e imprevizibil! Wake-up, not in this world! Mintea noastra e cea care ne trage clapa; pana si la Dostoievski asa a fost.
A, si un personaj inutil mi s-a parut tatal actritei (la randul ei stearsa), introdus cinci minute sa ne arate avaritia lumii. Ei nu zau! Ma lasi!
 
Asta nu inseamna ca filmul nu e de vazut. 
 

Californication

Imi amintesc. Cand incerci sa mai repari ceva si toate pacatele reale sau inchipuite ti se arunca in fata, indiferent cata cenusa ti-ai pus in cap, a ta sau a amintirilor dintre voi. Cand logica si echitabilitatea sunt ingropate de obsesii si angoase. Cand orice urma de respect personal s-a diluat in confruntari de orgolii. Cand toate solutiile au fost anulate din lipsa de comunicare si toate teoriile legate de asta se trag odata cu apa. Cand trecutul e mai rau decat o fantoma sau nefiinta. Da, iubirea uneori nu ajuta la nimic; accepta. 
Sper ca iti e mai bine acum; suntem ceea ce alegem. Si sa fim clari, nu a lasat sechele.
 
Daca nu reusesc sa ma remarc prin nimic in viata asta, inca mai am sanse la titlul de primul om care a renuntat la somn.
 
A da, filmul. Pai nu stiu, e cu sex, inteligenta, Natasha ceacunumedenepronuntatsicunustiuce (da, stiu ca seamana cu o fosta, da poate de aia imi place),  David, si pornografie.
 

show_8ca29b147dd2e5(448, 46);
Placebo – The bitter end

Inland Empire. Lynch, frate!

Imi amintesc de faptul ca nu am reusit sa urmaresc Twin Peaks ca serial, insa imaginile doamnei cu butucul, camerelor cu draperii rosii sau ale piticului dansator imi mai apar uneori in vise. La Dune eram prea marcat de carte incat sa mai pot gusta filmul, oricat de reusit ar fi fost. Si nu a fost. N-am vazut prea multe filme ale lui David Lynch, dar dupa ce mi-am prajit trei ore creierii la filmul asta, o sa le caut.

Inca nu sunt sigur daca a fost un vis sau nu; pentru ca am inceput sa il vad dupa ce m-am trezit la miezul noptii cu toate simturile date peste cap. Nu e nimic de povestit la film, actiunea nici nu conteaza; ci doar senzatiile pe care ti le provoaca, si care sunt de-a dreptul viscerale. Inima pe turbo si senzatia ca am furnici in loc de sange. Totul e un vis in care se amesteca timpurile, spatiile si oamenii. Oamenii sunt cand actori, cand personaje, cand iepuri. Nu exista plan secundar, tot ce vezi e fata actorilor, decoruri schimbadu-se alandala, si lumini. Am citit ca a fost filmat pe suport digital ieftin, si imaginea nu e de cea mai buna calitate. Insa nu imaginea da sens unui vis/cosmar, ci continutul ei. Nu e deloc usor de vazut, mai ales ca e si lung; realitatea dispare repede din film, si te trezesti intr-un vis, aproape de cosmar si halucinant, in care timpul nu are nici o noima. Contine multe simboluri si trimiteri, dar se vede ca e facut pentru propria placere a regizorului si nu cu un scop artistic. Daca un film, o muzica sau o carte buna iti solicita mintea, iti ridica intrebari; asta mie mi-a dat palpitatii si frisoane. Nu e cazul sa incerci sa intelegi ceva, ci doar sa te lasi cuprins de senzatia pe care ti-o dau imaginile si sunetul. Si nu e departe de a-ti scurtcircuita creierul. Un exercitiu de imaginatie imi spune ca daca esti in dispozitia potrivita, filmul asta poate avea un efect mai puternic decat al unui drog.

Observatie: Marea majoritate a criticilor de pe la noi sunt negative; pe cand dincolo vor sa-l faca material didactic. Deh, daca nu are ceva comunist in el, nu gadila frustrarile noastre nationale.

Precizare; conditii de vizionare: neaparat noaptea, fara alte lumini, pe un ecran mare, fara popcorn, bere si companie; eventual pe un fond de oboseala prelungita. Daca nu adormi in alea trei ore, nu mai dormi deloc dupa. A nu se vedea la cinema decat cu sala goala.

 


K-oops, silent weddings and white nights in Bucharest

 
I-am descoperit atunci si, drept sa zic, m-am mirat cand am auzit ca vor canta la noi. Si mai mirat am fost cand duminica am vazut Sala Palatului aproape plina. Inceputul a fost timid, dar atmosfera s-a mai dezghetat spre final; iar cel mai simpatic moment al concertului a fost cel in care au amintit de bataia pe care ne-au tras-o suedezii la camionatul mondial de fotbal din ’94, oferindu-ne drept compensatie o melodie reusita. La after-party-ul din Gaia nu am fost; am preferat Green-ul, care spre miezul noptii era populat doar de obisnuitii casei.
As fi vrut sa-i vad si pe Nouvelle Vague (desi i-am vazut la Bestfest), si din pacate inca nu am gasit bilete pentru
 
…desi eu inca ii mai astept pe astia.

 
Am mai vazut Nunta Muta, al lui Horatiu Malaele; incalificabil, si totusi izbitor de romanesc. Faci bungee-jumping cu emotiile la filmul asta.
In rest, ma bucur ca nu mi-au bagat pe gat sarbatorile de iarna (cum de nu ridicam cel mai mare Mos Craciun din Europa?!); in schimb m-au blocat corporatistii in traficul de dupa-amiaza…usual stuff.
 
Next stop, Constanta…