Piratii din Aden

Acum ca toata lumea s-a trezit, a plecat la corporatie, da sta in trafic si injura filozofeaza, pun si eu o insemnare ce-si asteapta randul publicarii de ceva timp. E cu pirati si happy end.

Mai exista pirati si in zilele noastre (si nici nu o sa dispara vreodata), numai ca nu mai au steag negru cu cap de mort, eye-patch si picior de lemn (altfel ar aparea la 0tv); au barci rapide, aruncatoare de grenade si mitraliere. Acum cateva zeci de ani isi faceau veacul majoritatea in stramtoarea Malacca si Singapore (da, filmele aveau dreptate). Cum tarile din jur au evoluat (sa spunem ca au depasit Romania ca dezvoltare), multi probabil ca au facut vreo scoala de recalificare profesionala. De cativa ani activeaza in jurul Cornului Africii (Somalia pentru profani),  si in special Golful Aden, insula Socotra. Daca Malacca se poate numi punctul G al traficului maritim mondial, zona aia devine clitorisul, macar pentru sensibilitate. Laptopul made in China pe care am scriu eu astea si ala pe care ma citesti, masinuta cu vopsea cu plumb de la odrasla, tarlicii lu mamaie; precum si toata tarlaua din Europa si Dragonul Rosu trebuie sa treaca prin zonele astea. Priceputi baietii aia, au lovit la fix in frigida economie mondiala. (Daca ora de geografie o foloseati in scopuri matrimoniale, apelati cu incredere la domnul Google si doamna Wikipedia pentru denumirile mentionate).

Cei care au nimerit pe stiri in acest an or fi auzit probabil de niste marinari romani rapiti in aceasta zona. In ultimii 3 ani am trecut des pe acolo (se poate spune des daca e de 4 ori pe an, ca nu e sex) si atacurile se inmulteau exponential.  Companiile care au pierdut nave si bani (criza era o poveste de speriat copiii atunci) au inceput sa se agite, sa evite zona si sa strige dupa ajutor. Abia cand statisticile au dat pe afara (adica ziua si atacul) au aparut si baietii in uniforma din marina calareata. Marile puteri si-au trimis fregatele sa patruleze zona: americani, francezi, englezi, rusi. Ineficienti, le luau navele de sub nas; confirm ca eram prin zona. Spre exemplu cand s-a pus problema ca navele de razboi ale francezilor sa escorteze navele comerciale sub acelasi pavilion, cei cu legea in mana au sarit in sus ca marina nationala nu e firma de paza. Una peste alta, cum atacurile se petreceau in ape internationale si prada dusa in apele somaleze, imbarligatul drept maritim international i-a lasat pe militauri legati de maini si pe pirati liberi sa actioneze. Ceea ce acestia si faceau cu un real succes, mai ales sub protectia guvernului somalez.  Guvernului din ziua respectiva, pentru ca la ce anarhie nationala e acolo, piratii reprezinta motorul economiei nationale, cu peste jumatate din PIB.  Degeaba au stabilit un culoar de trecere, degeaba patrulau navele militare; doua atacuri pe saptamana se lasau cu nava capturata si ostatici; tinte fiind navele mai mici si mai lente.  A, si inconstientii care o luau prin alta parte, ca stiu ei o scurtatura. Nu am participat la asemenea spectacol, dar din informatiile primite zilnic si de la cei patiti am aflat ca nu se jena nimeni sa descarce cate un incarcator, nici de o parte nici de alta.  Atacurile aveau loc la crepuscul, cand e cel mai greu sa distingi ce e pe apa, nu deosebesti nici luminile, nici formele. Lucrurile se petreceau exact ca pe National Geographics, aia mai amarati si mai inceti mergeau grupati, aproape unul langa altul; si din cand in cand trecea cate un rechin si insfaca unul dintre ei.

Dar mai bine hai sa va zic cum i-am cunoscut eu.  Era prin noiembrie, intr-o zi cu soare, treceam prin zona denumita Golful Aden, si de cu seara ne luasem ceva masuri de precautie; adica am ascuns berile si pornachele, ca auzisem ca piratii e musulmani si nu suporta femeia si alcolu. Hai sa fim seriosi, mergeam cu aproape 50 km/h, ceea ce pentru o barca de trei sute si cateva zeci de metri si peste o suta de mii de tone e o performanta. Te mai gandesti de doua ori inainte sa te apropii, in caz ca reusesti. Si daca totusi reusesti, trebuie sa urci pe un zid de tabla inalt de cinshpe metri si plat precum creierul care te-a pus sa faci asta.

Dimineata la 8 ma infiintez in comanda (pour les connaisseurs) si-l vad pe colegul pe care trebuia sa-l schimb agitat ca un pepsi:

-Ce-i ma?

-Pirati!

La ora aia, abia trezit, functionam pe pilot automat ca si intreg vaporu; asadar nu aveam nici un simt sau instinct activ, cu atat mai putin pe ala de conservare.

-Unde?

-Doua barci se tineau dupa noi, da au plecat.

-Tata mare stie? (tata mare adica jupanu adica comandantul, pentru cei doritori de imbogatit vocabularul)

-Da, da l-a durut undeva si pe ala.

Bine, zic, si imi vad de cafea. Dupa nici zece minute, sa-mi stea cafeaua in gat; dintr-o gramada de barci aparute din pamant din iarba verde undeva in fata/dreapta, trei veneau spre noi hotarate. In momentul ala ar fi trebuit sa intre in actiune toata instruirea aia despre situatiile de urgenta, evaluare riscuri si alte balarii. Ei ashi, prima mea grija a fost sa nu dau cafeaua pe mine.  Apoi i-am cautat de arme, cu binoclul; nu afisau decat undite (cu cartus pe teava); dar erau cate 5,6 in fiecare barca, prea multi pentru niste pescari. Ma gandeam ca poate or vrea sa ne vanda niste peste si vor sa negocieze. Cand una a trecut in stanga noastra si venea clar la intalnire mi-am luat si eu rolul in serios si am inceput sa merg ca pisatul boului. Cu vaporu mai, ca e e o chestie tehnica si tactica; nu singur, de frica. Din fericire tipii probabil lipsisera la lectia de fizica cu viteza relativa si s-au trezit repede depasiti. S-au mai tinut cateva minute dupa noi, dar deja le faceam cu mana. Intre timp aparuse si jupanu francez, ca-l chemasem sa se minuneze; a rararit cate ceva, a zis ca mi se pare, si s-a carat. Zic lasa tataie, ca oricum ii trimit direct la tine; ca la tine stau toti banii. Situatia nu s-a potolit fiindca „pescarii” s-au indreptat spre o alta nava pe care tocmai o depasisem si care abia se taraia saraca (bulgari, aveam sa aflu dupa). Io mi-am facut datoria pana la capat si m-am conversat in radio cu o fregata de-a americanilor ce patrula prin zona; le-am povestit tarasenia, dupa ce m-au intrebat de sanatate  si cum o cheama pe mama. Cand i-au mai contactat si ceilalti, s-au simtit si au venit spre noi. Intre timp bulgarii o cam bagasera pe castraveti, fiindca doua barci mergeau nestingherite langa ei si nu dadeau impresia ca vor sa le vanda peste. Parca le si vedeam cefele transpirate, aliniate si gata de fuga.  Norocul lor ca a aparut in zona si americanii (cam tarziu, ii asteptau din ’50) si aia cu barcile au cotit-o.

Nu stiu cat de pirati erau aia; caci ce-i drept am mai intalnit barci pescaresti extrem de curioase si sociabile; dar cert e ca la ora 9 deja motaiam cu soarele in ochi, uitasem si de pirati, si de bulgari. Subtirel cu adrenalina, nici macar de o doza.