Visand la tine

Vorbesc cu tine cele mai banale lucruri, ma invart in mijlocul camerei calcand incet pe ultimele raze de soare filtrate de jaluzelele banale si orizontale, dar in mintea mea incerc sa iti reconstitui chipul estompat, aproape sters de lumina si de cuvintele rostite. Stiu totusi ca trebuie sa fii cea mai frumoasa faptura pe care as fi putut-o vedea; si simt ca te pot iubi mai mult decat poate inima sa cuprinda si mintea sa inteleaga. De altfel aceasta traire imi da mereu senzatia ca o sa ma desfac in mii de bucati pe care voi incerca sa le pun cap la cap la nesfarsit. Poate ca stii lucrurile astea deoarece continui in cea mai banala activitate casnica.
Ma intind pe pat, acesta fiind singurul care imi mai poate sustine gandurile. Iti aud vocea din camera cealalta; un murmur din ce in ce mai estompat pe masura ce te apropii. Te asezi pe latimea aceluiasi pat, cu spatele spre mine. Silueta ti se profileaza pe imaginile in miscare ale unui televizor pornit de cine stie cine; si intreaga camera capata o senzatie familiara, calda si protectoare; un cocon al infantilismului si copilariei. Lumina scade brusc, si in intunericul acela iti disting linia soldului si a coapsei intocmai ca vaile unui munte in apus. Privirea mea aluneca incet deasupra acestor forme incercand sa retina cat mai mult din frumusetea lor. Simti mangaierea, dar ramai asemenea unei statui de foc sub privirea artistului adorator. Ceva imi spune ca esti o necunoscuta, dar eu stiu ca te-am cunoscut toata viata. Intind mana spre tine dar clipa si distanta par nesfarsite, poate in dorinta de a rivaliza cu eternitatea. Toata fiinta mi s-a concentrat in acea atingere, nu mai exista trecut sau viitor, nu mai exist eu sau tu, exista doar receptorii aceia din piele care au intrat in contact si isi spun atat de multe unul altuia. Am devenit senzatie, impuls nervos de la nivelul pielii, informatie transmisa de la o celula la alta, apartinand unor organisme diferite; existenta intreaga mi s-a concentrat in acele celule.
Te intorci incet spre mine, privirea ta incalzeste si lumineaza aerul dintre noi; si fara ca buzele sa se desfaca si sa-si strice armonia, ochii tai soptesc: Cum ai stiut ca asta vroiam sa faci? Am stiut dintotdeauna, asa cum stiu ca intotdeauna…
In momentul acela ma desfac in mii de bucati si deschid ochii. Inca mai incerc sa reconstitui acel puzzle din vis.
 
Iaca leapsa mea la cea mai nepotrivita partida de "pupat" visata, primita de la Me. Nu e cea mai nepotrivita, nici cea mai cea vreodata, dar e cea mai recenta si mai puternica. In rest, am confirmat multe din teoriile psihanalizei, cateva fantezii banale, si niste manifestari ale inconstientului pe care e mai bine sa nu mi le amintesc.
Anunțuri