Am vazut fetele speriate ale doctorilor pe 5 gerar 1979 în cel mai provincial oras din cite pot exista: Tirgu Bujor/Galati. Cind mi-am dat seama ca eram în Romania nu se mai putea face nimic. Si fiindca tot trebuia sa port un nume, mi s-a spus Pintilie Laurentiu Silviu. Nici acum nu stiu de ce!Am crescut ca toti plozii normali: cap spart, puta-n tarna, injectii, bunici.Ca sa scape de mine, parintii ma trimit la gadinita, unde intilnesc prima forma organizata de educatie (palma, batul si cozile fetelor), primii semeni si prima dragoste.
Ca o mare deruta vine scoala si niste colegi de clasa. La fel si Revolutia, (pe asta o stiti) la care ader din convingere, desi habar nu aveam ce se inimpla! Imi intilnesc soarta în persoana unor noi si vechi "coledzi" de clasa, de care nu am scapat nici pina astazi.
Am fugit de acasa la paispe ani (cu buletin cu tot) si mi-am mincat adolescenta în Liceul Militar de Marina "Al. I. Cuza". Nu, nu ala de la Baia Mare, ala de la Constanta! Dar nu-l mai cautati ca dupa ce l-am absolvit s-a desfiintat! Perioada e controvrsata iar daca ma intrebati, mi-aduc aminte ca am fost un prost, ma enervez si va povestesc.
Dus cu pluta, iau si Bacul si, imbatat cu apa de mare, naufragiez la Universitatea Maritima Constanta. Cred ca-mi place sa calatoresc si sa fac pe marinarul! Multumesc orasului Constanta si locuitorilor ca ma suporta, desi treaba nu e mereu reciproca!
Studentia o petrec cum pot mai bine, (asta cind pot), printre sesiuni, restante, camine, distractii si calatorii; în acord cu boemia clasei sociale mai sus amintite. Frumusetile trec una cite una, necazurile mai greu, prietenii si amorurile raman; si dupa fo 5 ani de studentit intr-un oras far’ de studenti, fentez o licenta si un brevet si ma trezesc la timpul prezent.
Acum mi se face pielea maciuca la gindul ca trebuie sa-mi hotarasc soarta. Vreau sa-mi incerc aptitudinile în comunicatii/comunicare, motiv pentru care ma gasiti printre aceste pagini. De la parsiva asta de viata m-am ales cu o perceptie a realitatii care ma pune în dilema, o tir de minte, ambitie si o gramada de planuri mari si consistente. Dar pina atunci, va rog, dati-mi voie sa incerc orice pentru a recupera timpul pierdut, pt a contiunua sa "agresez" existenta celorlalti si pentru a umple rubrica "Realizari"! Laurentiu Silviu Pintilie
P.S. " Iarta-l Doamne, ca n-a stiut ce face!"
Am fugit de acasa la paispe ani (cu buletin cu tot) si mi-am mincat adolescenta în Liceul Militar de Marina "Al. I. Cuza". Nu, nu ala de la Baia Mare, ala de la Constanta! Dar nu-l mai cautati ca dupa ce l-am absolvit s-a desfiintat! Perioada e controvrsata iar daca ma intrebati, mi-aduc aminte ca am fost un prost, ma enervez si va povestesc.
Dus cu pluta, iau si Bacul si, imbatat cu apa de mare, naufragiez la Universitatea Maritima Constanta. Cred ca-mi place sa calatoresc si sa fac pe marinarul! Multumesc orasului Constanta si locuitorilor ca ma suporta, desi treaba nu e mereu reciproca!
Studentia o petrec cum pot mai bine, (asta cind pot), printre sesiuni, restante, camine, distractii si calatorii; în acord cu boemia clasei sociale mai sus amintite. Frumusetile trec una cite una, necazurile mai greu, prietenii si amorurile raman; si dupa fo 5 ani de studentit intr-un oras far’ de studenti, fentez o licenta si un brevet si ma trezesc la timpul prezent.
Acum mi se face pielea maciuca la gindul ca trebuie sa-mi hotarasc soarta. Vreau sa-mi incerc aptitudinile în comunicatii/comunicare, motiv pentru care ma gasiti printre aceste pagini. De la parsiva asta de viata m-am ales cu o perceptie a realitatii care ma pune în dilema, o tir de minte, ambitie si o gramada de planuri mari si consistente. Dar pina atunci, va rog, dati-mi voie sa incerc orice pentru a recupera timpul pierdut, pt a contiunua sa "agresez" existenta celorlalti si pentru a umple rubrica "Realizari"! Laurentiu Silviu Pintilie
P.S. " Iarta-l Doamne, ca n-a stiut ce face!"
Nimic despre mine 